mesart

Peninsula

Marea mă cuprinde în braţe
îmi udă buzele uscate
arse de nisip
Îi culeg val cu val, sărutul sărat
încărcat cu scoici ce ascund
mărgăritare

În cârcă port uscatul
loc al vârtejurilor de praf inutile
al jivinelor ascunse după stânci
Fii lui Kain, gnomi urcaţi
pe amvoane, podeste şi ecrane
strigă mulţimii:
Alinieeeerea,
acceptaţi normalitatea zilei de azi,
stângu, stângu, stâng drept stângu
ce zarvă sângeroasă

Cum să renunţ la briza mării
înnobilata cu sarea pământului
e atâta linişte aici
Abel ciopleşte de o jumate de secol
în ciuda cutremurelor şi furtunilor mele
piatră cu piatra altarul
pentru lumina lumii.


9 martie 2012